Daca mai am puteri? Atunci raspund sincer ,,Nu'' , sunt distrusa dar in acelash timp zimbesc, am pierdut perceperea shi acel vis spre care mergeam cindva .Credeam in mine , in dorinte , in propriile puteri shi in aceea ca mereu  nu ma voi lasa ... dar nustiu cit poate sa rabde un om , sa taca , doar sa priveasca cind poate sa plinga , doar sa merga inainte cind poate sa schimbe unele lucruri . Tip de durere cind as vrea sa zimbesc, ma tin de propriile haine doar ca sa nu arunc cu nimik , imi tin cuvintele in mine doar ca sa nu le arunc in vint  persoanelor care nu le pasa , fac multe lucruri care un om deakuma putea fi distrus ... dar eu eu ma tin dar in acelash timp simt cum in mine imi zice sufletul ca nu mai poate , inima mi se fringe zi de zi , si tot mai tare doare shi ma ranaeste adink... Nu stiu cit costa a ceea fericire sau acel minut care as putea zice waw in sfirsit , as da orice doar ka sa nu simt aceasta durere imensa , as pleaca departe doar sa stiu ca akolo imi voi gasi fericirea, as tipa lumi ca sa stiu ca nu sunt singura shi cineva ma intelege , as atinge absolutul cu ideiile mele magnifice dar nu am pentru ce viata mea asa a fost sa fie e ca un jok de poker iti pui viata in risk doar pentru azartut carel ai ... asa shi eu miam pus viata in propriu risc shi nimanui nui pasa , toti se joaka dupa reguli pe cind ele nici nu exista , ajut oameni care nu merita si tot ei ma ranesc dar niciodat nu am putut zice nu cind cineva avea nevoie de mine , mereu sunt acea persoana care incearca sa ajute dar inapoi nu primesc nimik , ma simt un om folosit, un nimeni, o persoana care nici nu are un viitor shi care a incetat sa creada in ea . Da asa sunt eu akuma , nu mai e acea persoana care mereu stia sasi ascunda durerea akuma durerea me e vizibila shi uni chiar o simt si se bukura de acest fapt, niciodat nu am crezut ca facind un bine o sa ajung sa imi para rau , niciodat nu mam gindit cum poate sa se simta o persoana care nu mai are puteri , dar akuma imi trece fiori prin corp scriind aceste cuvinte simtt aceea dureri de care ma temeam mereu aceea imensa distrugere in mine care pe zi ce trece ma omoara incet incet incet...

Mi-am confundat existenta cu singuratatea si ma contemplu in propria agonie.Am uitat sa visez, am incurcat ziua cu noaptea cind am tras draperiile întunecindu-mi viata.Am lasat sperantele la usa pe care am trintit-o asurzitor in fata lor incuind-o.Am uitat sa zimbesc cu privirea si mi-am pierdut sclipirea din ochi.Cind i-am inchis in fata ei sperind ca nu o sa mai doara asa de tare lipsa sa.Am uitat sa mai pling cind ultima lacrima mi s-a scurs pe fruntea ei lipita de obrajii mei.Si-mi numar orele intr-un caiet mazgalit de un pix ce danseaza-n pasi de rime.Printr-un vals al cuvintelor imi traduc mizerabila constiinta, putina care mi-a ramas.Incerc sa imi inteleg viata printre alineate si cu fiecare foaie ma confund si mai mult.Am uitat sa simt cind singura iubire din viata mi-a ramas indiferenta si nici n-am tinut-o de mina, sa o simt.Si-am inceput sa-mi cintaresc zilele in doze de monotonie si grame de banalitate.Imi car in spate sacul plin de nepasare si-mi pare tot mai greu pe zi ce trece.Uneori ma mai doboara la pamint si sunt prea .... las sa il las in urma mea si doar sa plec.Am uitat cum e sa mai imi pese de niste vorbe reci.Imi rascolesc adesea gindurile printre perne cind caut o poarta de scapare.Am amintirile ce imi incalzeste noaptea somnul si uneori imi fura cite un oftat.Am uitat sa traiesc, am uitat!

As vrea sa am curajul să pot sa spun tot ce simt, tot ce imi doresc, sa nu privesc în jurul meu, sa nu imi pese de consecinţe, de pareri, de vorbe, de priviri. As vrea sa nu imi fie frica de sentimente, de iluzii, de vise, sa pot sa inchid ochii si sa ma las purtat de val, sa ma trezesc într-un vis, poate nu cel mai frumos pentru ceilalti, dar cel mai frumos pentru mine. As vrea sa am curajul sa plang cand ma doare, sa nu mai inghit durerea si sa ma las invins de ignoranta si nepasare , dar stiu ca nu trebuie. Uneori as vrea sa inving indiferenta ce mi-a invelit sentimentele intr-o piatra şi sa pot sa regasesc rostul diminetilor insorite. Sa ma bucur de ploaie,de zapada, sa vad in picurii ei speranta si nu tristetea zilei de miine. Uneori as vrea sa imi inving frica de dezamagire si toate lucrurile marunte sa isi recapete sensul. Uneori as vrea sa fiu mai puternic si sa pot sa ma las prada simturilor fara sa ma gindesc daca voi plinge sau nu din nou. Fara sa imi fie teama ca imi voi deschide alte rani, fara sa ma gindesc la cit de greu se vor inchide, fara sa calculez fericirea in timp, sa pot sa fac dintr-un moment o eternitate. Uneori as vrea sa am curajul sa vorbesc cind toata lumea imi spune ca trebuie sa tac, sa zbier cind toata lumea imi spune sa fac liniste, sa iubesc cind ei ma indeamnă sa urasc, sa zimbesc cind ei spun ca trebuie sa pling, sa stau cind ei imi fac semn ca ar trebui sa plec. Uneori as vrea ca inceputurile sa nu mai aiba si un sfirsit, sa nu existe limite, bariere, mindrie, orgoliu, incapatinare. Sa nu ne mai ascundem dupa masti diforme si astfel, incercind sa parem tari, sa ridicam un zid în fata a ceea ce simtim cu adevarat. Uneori as vrea sa fiu destul de puternic sa tin pumnul strins cind toti imi spun sa las degetele rasfirate. Uneori as vrea sa am curajul sa pot privi adinc in ochi cind e momentul sa o fac si sa nu imi mai fie frica de privire. As vrea atit de multe lucruri pentru ca viata  nu e altceva decit o ingramadire de dorinte dupa care alergam sa le prindem pina cind într-o zi,cand obositi, ne pierdem de pe drum si raminem in urma...